Radio România la 75 de ani
ing. Ilie MIHAESCU
ing. Ilie MIHAESCU
Zeita Fortuna a fost generoasa cu mine dându-mi favorul de a întâlni oameni deosebiti si mari personalitati care au influentat în bine societatea, realizarile sau descoperirile lor.
Cu ani în urma am cunoscut pe inginerul Emil Schmoll, cel care a participat nemijlocit la constructia postului de radio denumit Radio România, în calitate de reprezentant al Societatii de Radiodifuziune.
Intentia prezentarii contemporanilor de informatii mai cuprinzatoare despre Radio România o aveam de când am ascultat relatari despre cum s-a conceput politic si tehnic aparitia acestui emitator.
Cu vocea sa calda, melodioasa în inflexiuni, posedând o prodigioasa memorie a faptelor traite, narator ce câstiga si întretinea audienta prin cultura enciclopedica, Emil Schmoll ma fascina imi crea acea stare de romantism stimulator de mare înfaptuire, mai ales ca ascultam relatarile - prelegeri despre Radio România - Bod, dupa ce lucrasem si eu scurt timp în aceasta citadela tehnica.
Dorinta milenara a românilor de a convietui sub acelasi steag si în granitele unui singur stat s-au îndeplinit prin prevederile Tratatului de pace de la Versailles, încheiat la 28 iunie 1919 în Sala Oglinzilor, ce punea capat primului razboi mondial si preciza în mod expres noile granite ale beligerantilor, inclusiv Regatului României. Pentru autoritatile române, ca o consecinta, au aparut noi si stringente probleme pe lânga cele administrative si militare, cum ar fi utilizarea unui singur calendar sau acoperirea teritoriului cu un program informativ radiodifuzat, conceput în capitala tarii.
Din 1929 în România functiona postul Bucuresti cu putere de 12kW pe frecventa de 761kHz, respectiv pe lungimea de unda de 394m, situat în imediata apropiere a capitalei pe soseaua Bucuresti-Ploiesti. La începutul anului 1933 Germania utiliza 25 de emitatoare, Franta 18, Polonia 9, dar România ramasese tot cu un singur emitator.
Emitatoarele cu putere foarte mica erau instalate în Malmö (Suedia) 120W si frecventa 1301kHz si respectiv Freiburg (Germania) 250W si frecventa 527kHz, iar cele mai puternice erau la Leipzig (Germania) cu putere de 120kW si frecvenTa de 770kHz, apoi la Praga (Cehoslovacia) tot de 120kW pe frecventa de 614kHz. Per total, în luna mai 1933, Europa detinea 135 emitatoare pentru radiodifuziune, marea majoritate cu putere de pâna la 20kW lucrând pe frecvente cuprinse în ecartul 155kHz si 1428kHz.
În revista Radio-Fonia din 12 martie 1933, ing. Mircea Georgescu – director tehnic al Societatii de Radiodifuziune afirma: “Postul Bucuresti s-a dovedit neputincios sa acopere în mod multumitor cu emisiuni care sa se auda si ziua si noaptea regulat în întreaga tara. În special Ardealul, Banatul, Basarabia si Bucovina erau absolut insuficient deservite.”
Dupa studii teoretice au început experimentarile pe teren pentru determinarea locului unde trebuie amplasat un nou emitator care sa acopere întreg teritoriul tarii. Se ajunsese la concluzia, datorita reliefului, ca cel mai convenabil ar fi utilizarea undelor lungi, iar puterea emitatorului sa fie cel putin 120kW. Problema tehnica, adica procurarea unui emitator se putea realiza oarecum mai simplu, dar alocarea unei frecvente era mai dificila fiindca România nu detinea o frecventa în gama undelor lungi.
Pentru determinarea locului unde va fi instalat viitorul post national s-a recurs la solutia experimentala a masurarii câmpului în zonele geografice cele mai defavorizate, câmp provenit de la un emitator itinerant.
În perioada primului razboi mondial armata româna a capturat trenul cu statia de radiotelegrafie a armatei germane comandata de generalul Makensen. Pe doua vagoane erau montati piloni telescopici ce puteau atinge înaltimea de 40 de metri, într-un vagon era instalata uzina electrica, iar un vagon continea statia de emisie si dormitoarele pentru personal. Puterea electrica a acestui emitator era de 750W si frecventa de 156kHz. Aceasta statie a emis de la Blaj si din diverse statii CFR situate în tara Bârsei, cum ar fi Bod si Feldioara situate oarecum în centrul geografic al tarii. Statii de receptie fixate în cele mai exterioare localitati notau în permanenta ziua si noaptea conditiile de receptie ale postului experimental. Acest experiment a durat mai mult de 2 ani, iar la finele anului 1931 s-a “ajuns la solutionarea care parea convenabila din toate punctele de vedere” preciza ing. Georgescu, coordonatorul acestui proiect.
Zarurile fusesera aruncate; noul post de radio urma a fi instalat la Bod -judetul Brasov. Lungimea de unda cuprinsa între1200m si 2000m pe care urma sa lucreze emitatorul constituia o problema dificila fiindca România nu detinea licenta. În 1932 avea loc la Madrid Conferinta internationala a comunicatiilor telegrafice unde avea sa se decida si noi asignatii de frecvente pentru radiodifuziune si radiotelegrafie. !
Conferinta de la Madrid a început în septembrie 1932, dar în august o statie de 20kW functiona deja la Bod. Aceasta situatie avea doua avantaje: in primul rând delegatii trebuiau sa largeasca ecartul de frecvente rezervat radiodifuziunii si apoi, daca se facea aceasta largire, prezenta noastra constituia un drept si o prioritate.
Calculul facut de specialistii români s-a dovedit rational, Conferinta de la Madrid a stipulat largirea benzilor de la 1375 la 1200m si de la 1975 la 2000m. Conferinta de radiodifuziune din 1933 de la Bruxelles aloca României lungimea de unda de 1276m cu posibilitatea schimbarii în 1860 printr-o întelegere cu Olanda. Aceste aranjamente au fost salutare pentru continuitatea cercetarilor si întocmirii hartilor de radiatii a postului experimental.
Merita sa amintim ca un sustinator pe toate planurile al proiectului Radio România a fost inginerul Nicolae Caranfil administratorul delegat al Societatii de Radiodifuziune. Inginerul Caranfil, prin implicarea directa dezvoltarii tehnice a radiodifuziunii, a lasat multiple documente-dovezi despre starea si preocuparile în acest domeniu la începutul deceniului al patrulea din secolul trecut. Localitatea Bod a prezentat multe avantaje, de exemplu: terenul se afla lânga gara si în plus este inundabil cu nivelul apei freatice foarte ridicat, ceea ce constituie o excelenta priza de pamânt.
La începutul anului 1934, pe data de 15 ianuarie, la orele 21, Gheorghe Mugur subdirectorul general al Societatii de Radiodifuziune afirma într-o cuvântare radiodifuzata: “Prin necesitatea patrunderii pretutindeni a cuvântului românesc pentru o unitate de gândire, de simtire si de înfaptuire s-a întemeiat postul national de la Bod-Bra?ov Radio România”. Pâna la constructia marelui post s-a construit un emitator de 20kW care va lucra pe lungimea de unda a viitorului post. În numele societatii pe care o reprezenta domnul Mugur aducea multumiri publice inginerilor Mircea Georgescu, Alexandru Georgescu, Emil Schmoll, Strubei si Baiulescu “pentru munca extraordinara desfasurata la montarea acestui post.”
Statia de 20kW montata la Bod emitea pe 1875m si pe o antena sustinuta de doi piloni a 40m construiti din lemn de brad. Solutia tehnica si coordonarea ridicarii acestor piloni au apartinut inginerului Schmoll. Operatia a fost destul de dificila datorita solului mlastinos.
Într-o conferinta radiodifuzata în data de16 octombrie 1934, arhitectul G. M. Cantacuzino prezenta publicului ascultator “Santierul de la Bod al postului national de radio”. Se dezvaluia astfel amploarea lucrarii si evident costurile înfaptuirii proiectului. Echipamentul pentru statia de 150kW era furnizat de prestigioasa firma britanica Marconi, dar proiectarea si constructia pilonilor de sustinere a antenei revenea specialistilor autohtoni. Cei doi piloni cu înaltimile de 225m constituiau o premiera europeana fiindca depaseau pilonii statiei Chelmsfor din Anglia care aveau numai 480 Feet (146,304m).
Si de aceasta data inginerul Schmoll si-a dovedit capacitatea de excelent proiectant si constructor. Fiecare pilon era ancorat cu 21 cabluri de otel. Statia de Radio România dispunea de centrala electrica proprie formata din trei grupuri electrogene cu motoare de 700 de cai putere fiecare.
În luna octombrie 1934 directorul tehnic al Societatii de Radiodifuziune declara revistei Radio: “speram sa putem face emisiunile de încercare la sfârsitul lunii ianuarie anul viitor, daca vom avea o toamna lunga si frumoasa.” Si în adevar, la începutul lunii ianuarie 1935 toate constructiile, inclusiv cele electrice, electronice si mecanice erau gata, iar echipa mixta de specialisti români si englezi au început probele si reglajele noului emitator. Fiindca aceste operatiuni tehnice debutasera la începutul anului 1935 inginerul Emil Schmoll a propus ca probele tehnice ale emitatorului sa se faca pe lungimea de unda de 1935m, respectiv pe frecventa de 155kHz, fapt care s-a si produs. Pe aceeasi frecventa a ramas emitatorul si în probele de anduranta. Când a intrat în regim normal de lucru, cu toate ca România nu avea licenta pentru lungimea de unda de 1935m, ing.Schmoll, devenit director de santier, a mentinut statia pe aceasta frecventa chiar daca au aparut vehemente proteste nationale si internationale.Postul Radio România îsi îndeplinea dezideratul pentru care fusese construit, cuvântul românesc ajungând în cele mai îndepartate zone geografice ale tarii si nu numai. Si cu toate protestele de care aminteam, Radio România a continuat sa emita pe 1935m.
Prin anul 1975 eram in localitatea Bratsk din Siberia si nu mica mi-a fost mirarea cand la receptia hotelului unde locuiam, cu mult interes personalul asculta in conditii excelente un program muzical transmis tocmai de la Bod de RADIO ROMANIA. Radio Romania, mereu in serviciul public, la 75 ani de la infiintare, este prezent in casele noastre pe aceeasi lungime de unda de 1935 m ce semnifica si anul nasterii sale.
Editoriale "Conex Club" nr.72 (octombrie 2005) si nr.73 (noiembrie 2005).
Cu vocea sa calda, melodioasa în inflexiuni, posedând o prodigioasa memorie a faptelor traite, narator ce câstiga si întretinea audienta prin cultura enciclopedica, Emil Schmoll ma fascina imi crea acea stare de romantism stimulator de mare înfaptuire, mai ales ca ascultam relatarile - prelegeri despre Radio România - Bod, dupa ce lucrasem si eu scurt timp în aceasta citadela tehnica.
Dorinta milenara a românilor de a convietui sub acelasi steag si în granitele unui singur stat s-au îndeplinit prin prevederile Tratatului de pace de la Versailles, încheiat la 28 iunie 1919 în Sala Oglinzilor, ce punea capat primului razboi mondial si preciza în mod expres noile granite ale beligerantilor, inclusiv Regatului României. Pentru autoritatile române, ca o consecinta, au aparut noi si stringente probleme pe lânga cele administrative si militare, cum ar fi utilizarea unui singur calendar sau acoperirea teritoriului cu un program informativ radiodifuzat, conceput în capitala tarii.
Din 1929 în România functiona postul Bucuresti cu putere de 12kW pe frecventa de 761kHz, respectiv pe lungimea de unda de 394m, situat în imediata apropiere a capitalei pe soseaua Bucuresti-Ploiesti. La începutul anului 1933 Germania utiliza 25 de emitatoare, Franta 18, Polonia 9, dar România ramasese tot cu un singur emitator.
Emitatoarele cu putere foarte mica erau instalate în Malmö (Suedia) 120W si frecventa 1301kHz si respectiv Freiburg (Germania) 250W si frecventa 527kHz, iar cele mai puternice erau la Leipzig (Germania) cu putere de 120kW si frecvenTa de 770kHz, apoi la Praga (Cehoslovacia) tot de 120kW pe frecventa de 614kHz. Per total, în luna mai 1933, Europa detinea 135 emitatoare pentru radiodifuziune, marea majoritate cu putere de pâna la 20kW lucrând pe frecvente cuprinse în ecartul 155kHz si 1428kHz.
În revista Radio-Fonia din 12 martie 1933, ing. Mircea Georgescu – director tehnic al Societatii de Radiodifuziune afirma: “Postul Bucuresti s-a dovedit neputincios sa acopere în mod multumitor cu emisiuni care sa se auda si ziua si noaptea regulat în întreaga tara. În special Ardealul, Banatul, Basarabia si Bucovina erau absolut insuficient deservite.”
Dupa studii teoretice au început experimentarile pe teren pentru determinarea locului unde trebuie amplasat un nou emitator care sa acopere întreg teritoriul tarii. Se ajunsese la concluzia, datorita reliefului, ca cel mai convenabil ar fi utilizarea undelor lungi, iar puterea emitatorului sa fie cel putin 120kW. Problema tehnica, adica procurarea unui emitator se putea realiza oarecum mai simplu, dar alocarea unei frecvente era mai dificila fiindca România nu detinea o frecventa în gama undelor lungi.
Pentru determinarea locului unde va fi instalat viitorul post national s-a recurs la solutia experimentala a masurarii câmpului în zonele geografice cele mai defavorizate, câmp provenit de la un emitator itinerant.
În perioada primului razboi mondial armata româna a capturat trenul cu statia de radiotelegrafie a armatei germane comandata de generalul Makensen. Pe doua vagoane erau montati piloni telescopici ce puteau atinge înaltimea de 40 de metri, într-un vagon era instalata uzina electrica, iar un vagon continea statia de emisie si dormitoarele pentru personal. Puterea electrica a acestui emitator era de 750W si frecventa de 156kHz. Aceasta statie a emis de la Blaj si din diverse statii CFR situate în tara Bârsei, cum ar fi Bod si Feldioara situate oarecum în centrul geografic al tarii. Statii de receptie fixate în cele mai exterioare localitati notau în permanenta ziua si noaptea conditiile de receptie ale postului experimental. Acest experiment a durat mai mult de 2 ani, iar la finele anului 1931 s-a “ajuns la solutionarea care parea convenabila din toate punctele de vedere” preciza ing. Georgescu, coordonatorul acestui proiect.
Zarurile fusesera aruncate; noul post de radio urma a fi instalat la Bod -judetul Brasov. Lungimea de unda cuprinsa între1200m si 2000m pe care urma sa lucreze emitatorul constituia o problema dificila fiindca România nu detinea licenta. În 1932 avea loc la Madrid Conferinta internationala a comunicatiilor telegrafice unde avea sa se decida si noi asignatii de frecvente pentru radiodifuziune si radiotelegrafie. !
Conferinta de la Madrid a început în septembrie 1932, dar în august o statie de 20kW functiona deja la Bod. Aceasta situatie avea doua avantaje: in primul rând delegatii trebuiau sa largeasca ecartul de frecvente rezervat radiodifuziunii si apoi, daca se facea aceasta largire, prezenta noastra constituia un drept si o prioritate.
Calculul facut de specialistii români s-a dovedit rational, Conferinta de la Madrid a stipulat largirea benzilor de la 1375 la 1200m si de la 1975 la 2000m. Conferinta de radiodifuziune din 1933 de la Bruxelles aloca României lungimea de unda de 1276m cu posibilitatea schimbarii în 1860 printr-o întelegere cu Olanda. Aceste aranjamente au fost salutare pentru continuitatea cercetarilor si întocmirii hartilor de radiatii a postului experimental.
Merita sa amintim ca un sustinator pe toate planurile al proiectului Radio România a fost inginerul Nicolae Caranfil administratorul delegat al Societatii de Radiodifuziune. Inginerul Caranfil, prin implicarea directa dezvoltarii tehnice a radiodifuziunii, a lasat multiple documente-dovezi despre starea si preocuparile în acest domeniu la începutul deceniului al patrulea din secolul trecut. Localitatea Bod a prezentat multe avantaje, de exemplu: terenul se afla lânga gara si în plus este inundabil cu nivelul apei freatice foarte ridicat, ceea ce constituie o excelenta priza de pamânt.
La începutul anului 1934, pe data de 15 ianuarie, la orele 21, Gheorghe Mugur subdirectorul general al Societatii de Radiodifuziune afirma într-o cuvântare radiodifuzata: “Prin necesitatea patrunderii pretutindeni a cuvântului românesc pentru o unitate de gândire, de simtire si de înfaptuire s-a întemeiat postul national de la Bod-Bra?ov Radio România”. Pâna la constructia marelui post s-a construit un emitator de 20kW care va lucra pe lungimea de unda a viitorului post. În numele societatii pe care o reprezenta domnul Mugur aducea multumiri publice inginerilor Mircea Georgescu, Alexandru Georgescu, Emil Schmoll, Strubei si Baiulescu “pentru munca extraordinara desfasurata la montarea acestui post.”
Statia de 20kW montata la Bod emitea pe 1875m si pe o antena sustinuta de doi piloni a 40m construiti din lemn de brad. Solutia tehnica si coordonarea ridicarii acestor piloni au apartinut inginerului Schmoll. Operatia a fost destul de dificila datorita solului mlastinos.
Într-o conferinta radiodifuzata în data de16 octombrie 1934, arhitectul G. M. Cantacuzino prezenta publicului ascultator “Santierul de la Bod al postului national de radio”. Se dezvaluia astfel amploarea lucrarii si evident costurile înfaptuirii proiectului. Echipamentul pentru statia de 150kW era furnizat de prestigioasa firma britanica Marconi, dar proiectarea si constructia pilonilor de sustinere a antenei revenea specialistilor autohtoni. Cei doi piloni cu înaltimile de 225m constituiau o premiera europeana fiindca depaseau pilonii statiei Chelmsfor din Anglia care aveau numai 480 Feet (146,304m).
Si de aceasta data inginerul Schmoll si-a dovedit capacitatea de excelent proiectant si constructor. Fiecare pilon era ancorat cu 21 cabluri de otel. Statia de Radio România dispunea de centrala electrica proprie formata din trei grupuri electrogene cu motoare de 700 de cai putere fiecare.
În luna octombrie 1934 directorul tehnic al Societatii de Radiodifuziune declara revistei Radio: “speram sa putem face emisiunile de încercare la sfârsitul lunii ianuarie anul viitor, daca vom avea o toamna lunga si frumoasa.” Si în adevar, la începutul lunii ianuarie 1935 toate constructiile, inclusiv cele electrice, electronice si mecanice erau gata, iar echipa mixta de specialisti români si englezi au început probele si reglajele noului emitator. Fiindca aceste operatiuni tehnice debutasera la începutul anului 1935 inginerul Emil Schmoll a propus ca probele tehnice ale emitatorului sa se faca pe lungimea de unda de 1935m, respectiv pe frecventa de 155kHz, fapt care s-a si produs. Pe aceeasi frecventa a ramas emitatorul si în probele de anduranta. Când a intrat în regim normal de lucru, cu toate ca România nu avea licenta pentru lungimea de unda de 1935m, ing.Schmoll, devenit director de santier, a mentinut statia pe aceasta frecventa chiar daca au aparut vehemente proteste nationale si internationale.Postul Radio România îsi îndeplinea dezideratul pentru care fusese construit, cuvântul românesc ajungând în cele mai îndepartate zone geografice ale tarii si nu numai. Si cu toate protestele de care aminteam, Radio România a continuat sa emita pe 1935m.
Prin anul 1975 eram in localitatea Bratsk din Siberia si nu mica mi-a fost mirarea cand la receptia hotelului unde locuiam, cu mult interes personalul asculta in conditii excelente un program muzical transmis tocmai de la Bod de RADIO ROMANIA. Radio Romania, mereu in serviciul public, la 75 ani de la infiintare, este prezent in casele noastre pe aceeasi lungime de unda de 1935 m ce semnifica si anul nasterii sale.
