Aparitia radioului a constituit cu adevarat un eveniment cu efecte immediate pe plan social, economic, militar si chiar cultural-stiintific.
Asa se face ca imediat dupa aparitie s-a pus intrebarea:
Cine este inventatorul radioului? si fiindca nimeni nu a putut formula in mod lapidar un raspuns, intrebarea persista pentru multi si la debutul mileniului trei.

La inceputul secolului douazeci cand se aseaza ca timp aceasta inventie, paternitatea sa a fost atribuita cu mult interes, in special politic, unor diverse personalitati stiintifice si chiar unor taumaturgi.

Pentru a explica urmasilor un eveniment, indiferent din ce zona a existentei umane provine, trebuie tinut cont de recomandarea lui Cicero: “sine ira et studio” adica fara ura si preconceptie, pe baza de documente si testimonii ca veridicitatea sa primeze. Nevoia si dorinta de comunicare, a schimbului de informatii, intre oameni s-a manifestat din cele mai vechi timpuri fiind consemnate pentru posteritate in diverse moduri si ne este cunoscut de exemplu evenimentul de la Maraton pe care il reeditam, sarbatorim si omagiem din patru in patru ani la Jocurile Olimpice.

Dispunand de multiple surse de informatii referitoare la modurile si mijloacele de transmitere a informatiilor Uniunea Internationala de Telecomunicatii a elaborat o lucrare lamuritoare in mare masura a evolutiei acestor mijloace; in cartea ce poarta titlul From Semaphore To Satelite.

Ne propunem sa prezentam si noi o incursiune in timp, intr-o scurta si concisa istorie a comunicatiilor, alegand ca punct principal radioul si speram sa fie o lectura atractiva.

Aduc in fata cititorului si opinia mea legata de subiectul supus atentiei. Ca mai toate inventiile cu mari efecte, radioul este opera timpului, la care au contribuit alte inventii si descoperiri, mai modeste sau mai importante, unele cunoscute, altele total necunoscute. Acestea insa continand date si informatii disparate, au oferit catorva oameni de geniu elementele coordonarii.Acei carora li se atribuie in mod prioritar aceasta inventie, nu au facut altceva decat sa sintetizeze sau sa impleteasca idei flotante, asa ca nimeni nu are drept de paternitate intelectuala, ceea ce nu le exclude drepturile conferite de brevete si implicit gloria.

Ca prim mijloc de transmitere a informatiilor oamenii au folosit calul cu viteza sa de deplasare de circa 15km/h. Ulterior la greci si romani a urmat focul, iar la unele popoare tam-tamul. Abia cand au inceput sa fie cunoscute legile opticii se poate vorbi de un sistem de comunicatii care a fost propus de fizicianul englez Robert Hooke in 1684 la Royal Society denumit Semaphore, in esenta un telegraf optic. Peste un secol acest principiu a fost pus in practica 1791 de catre inginerul francez Claud Choppe. In 1852 reteaua acestui telegraf insuma 4800km cu 556 statii. Merita de amintit importanta acestei retele de comunicatii pentru revolutia franceza si pentru imparatul Napoleon.

In 1794, influentat de experimentele franceze, Lord G. Murray propune Amiralitatii construirea unor linii de comunicatii cu telegraf optic.

Saltul calitativ se produce atunci cand AlessandroVolta(1745-1827) si Luigi Galvani(1737-1788) demonstreaza eficienta electricitatii “voltaice” in raport cu electricitatea statica.

Apare baza telegrafului electric si astfel se deschide o era noua in transmiterea informatiilor, respectiv a radioului.

Un impuls puternic in dezvoltarea sistemelor de comunicare a fost dat de inventarea locomotivei cu aburi si a deschiderii primei linii feroviare in 1830 intre Liverpool si Manchester. Fenomenul a provocat profunde schimbari politice si in viata sociala, nu numai in Anglia, dar chiar in toata lumea. Forta aburului era folosita si la propulsia nevelor fluviale si maritime obtinandu-se un record in 1849, cand vaporul american Savannah traverseaza Atlanticul.

In aceasta perioada de timp, baronul rus Schiling, bazat pe experimentele fizicianului olandez H.C.Oersted(1777-1851) asupra electromagnetismului, propune un telegraf bazat pe influentarea acului busolei de catre campul magnetic. Sistemul acesta de transmisie impresioneaza pe tarul Nicolae I al Rusiei si este aplicat ca o retea intre Petesburg si palatul imperial de la Peterhof.

Cvasi contemporani cu evenimentul din Rusia, profesorii Carl Friedrich Gauss si Wilhelm Weber construiesc in 1833 un alt tip de telegraf, bazat tot pe electromagnetism, care tramsmitea date intre laboratorul de Fizica la Observatorul Astronomic pe distanta de 1 km.

Numele acestor fizicieni se atribuie unor unitati de masura pentru marimi magnetice. Astfel inductia magnetica se masoara in weber pe metru patrat(Wb/m2), iar numele lui Gauss, prin a sa teorema, este legat de fluxul inductiei.

In 1837, William Cooke si Charles Wheatstone obtin la Londra un brevet tot pentru un telegraf electromagnetic. Sa nu uitam ca profesorul Charles Wheatstone este inventatorul celebrei punti de masura care-i poarta numele.

Telegraful Cooke-Wheatstone a fost montat pe linia ferata intre Paddington si West Drayton.

O intamplare face ca telegraful sa intre si mai puternic in atentia opiniei publice in urma unui eveniment.

Prin intermediul telegrafului se comunica la Paddington ca in trenul care va sosi la orele 7:42 se afla un periculos asasin. Politia este alertata, criminalul capturat, vestea zboara, iar mijlocul de informare a politiei devine “zeul telegraf”.

Acesti doi inventatori sunt fondatorii societatii Electric Telegraph Company in 1846, ca dupa numai 6 ani, adica in 1852 compania sa aiba o retea de linii telegrafice de peste 6500km.

Regina Victoria le acorda titlul de baroni pentru merite stiintifice si economice.

Alti doi pionieri in domeniu au fost Samuel Finley Breeze Morse(1791-1872) si Alfred Vail. Morse era pictor american, profesor in istoria artei si desen la Universitatea New York. Venise in Europa in 1832 pentru perfectionare in domeniul artei, dar a fost impresionat de telegraful electromagnetic. Reantors in America, imagineaza o instalatie care poate imprima pe hartie puncte si linii –instalatie comandata electromagnetic(1835) si, pentru aceasya concepe si alfabetul folosit si in prezent – alfabetul Morse.

Congresul american ii acorda o subventie de 300000$ pentru instalarea unei linii intre Washington si Baltimore, care va fi inaugurata la 1 ianuarie 1845.

Acum este inceputul comunicatiilor publice. Primii interesati si beneficiari sunt agentiile de presa-ziarele, cum ar fi agentia Reuter, infiintata de Julius Reuter(1846-1899) sau Associated Press. Sistemul acesta de telegraf incepe sa castige teren si in Europa, iar comunicatiile intre statele vechiului continent nu mai prezinta dificultati, singurul obstacol care obstructiona Anglia era marea. Problema a fost rezolvata de Werner Siemens, prin instalarea unor cabluri pe fundul marii si astfel, in 1851 Tara Galilor si Scotia au fost unite cu Irlanda, iar in 1853 Belgia si Danemarca au avut legatura cu Anglia.

La un an dupa unirea Principatelor Romane, in 1860 Londra era legata printr-un cablu cu orasul Bombay din India.

Se poate constata ca aparatura era stabilizata, insa suportul trebuia asigurat.

Deocamdata comunicatiile se faceau pe sisteme de fire si cabluri, dar in atentia savantilor erau deja prinse undele electromagnetice.

Dar odata cu dezvoltarea sistemelor de comunicatii interstatale trebuie constituit cadrul de cooperare, exploatare, cheltuieli si venituri ca administrare, dar si stabilirea unor norme si criterii tehnice de functionare, obiective care aveau sa fie discutate la conferinta de la Paris din 1865.

Aparitia liniilor telegrafice in si intre diverse tari au impus norme si metodologii de exploatare, intretinere si, in special, impartirea beneficiilor. In 1850 se stipulase un acord intre Prusia, Austria, Bavaria si Saxonia care a si dat nastere societatii Austro-German Telegrafh Union, la care au aderat si alte state germanice, iar in 1852 si Olanda.Aici a fost oficial adoptat sistemul de transmisie Morse, iar costul unei telegrame era proportional cu distanta. Aceasta experienta a influentat si alte state si in 1855 se creeaza West European Telegraph Union intre Franta, Belgia, Elvetia, Regatul Sardinia si Spania, dupa care alte 11 state adera la aceasta uniune.

Acestea se intamplau cand Franta era condusa de Napoleon al III-lea, Anglia de Regina Victoria, iar in America se incheiase razboiul de secesiune. Tot 1865 era anul cand baronul Haussman incepe reurbanizarea Parisului, prin crearea celebrelor bulevarde si a sistemului de canalizare.

Sub aceste auspicii novatoare are loc in luna martie 1865 la Paris, o conferinta ce urma sa armonizeze activitatea celor doua uniuni telegrafice. Merita sa reamintim ca au fost prezenti delegati din: Austria, Marele Ducat Baden, Bavaria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Hamburg, Hanovra, Saxonia, Spania, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Prusia, Rusia, Elvetia, Suedia, Turcia si Wurtemburg.

De la conferinta a lipsit Anglia, fiindca aici societatile de telegrafie erau private.

Tot in aceasta perioada se fac remarcate inventiile lui David Hughes si Emile Bodot, Dr. Gintl sau Thomas Edison.

Se credea ca s-a ajuns la un apogeu si a ramas in istorie celebra fraza “tot ce se putea inventa a fost inventat”. Contrar acestei preziceri sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 a fost deosebit de prolific in domeniul descoperirilor si inventiilor.

Astfel, pe 28 decembrie 1895, la Grand Café del Boulevard des Capucines, fratii Lumiere proiecteaza primul film.

La Wurzburg, in Germania profesorul W.C. Roentgen publica in 1865 celebrul articol”Despre o noua stiinta a razelor”-razele X.

In 1903 Pierre si Marie Curie primesc premiul Nobel pentru Fizica pentru studii in domeniul radioactivitatii, iar in Carolina de Nord la 17 decembrie 1903, orele 10:30 in localitatea Kitty Hawk, Orville Wright, cu al sau Flyer, obtine un record pentru permanenta in zbor pe distanta de 40m si o durata de 12 secunde.

Si, atentie! intr-un spital abandonat din St. Johns-Newfoundland-Canada la orele 12.30 din 12 decembrie 1901 a fost receptionata litera S a alfabetului Morse transmisa din localitatea Poldhu in Comovaglia-Anglia de catre Marconi si de asistentul sau George S. Kemp.

Ceva traversase Atlanticul, iar acel ceva se numea “telegrafia fara fir” sau se nascuse acel ceva care se va numi RADIO.Dupa 11 ani ziarul Times publica un articol extraordinar despre noua inventie Radio, care a ajutat imens la salvarea oamenilor in naufragiul Titanicului.

Dar radacinile redioului incep din 1842 cand fizicianul Joseph Henry(1797-1878) face cunoscute legile autoinductiei. Un pas urias a fost facut datorita lui James Clerk Maxwell(1831-1879) marele geniu al matematicii care in tratatul sau Electricitate si Magnetism(1864) exprima in ecuatii matematice, fenomenele electromagnetice care in acea epoca nu erau inca experimentate si demonstrate matematic.

Aceste ecuatii stabileau ca orice variatie in timp sau in spatiu a unui camp magnetic corespunde, intr-un dielectric sau in vid, unei variatii a campului electric asociat si invers. Se stabileste totodata viteza de propagare a undelor electromagnetice intr-un dielectric.

Fizicianul german Henrich Rudolf Hertz(1857-1894) demonstreaza in 1887 existenta undelor electromagnetice, a caror existenta o exprimase teoretic Maxwell in 1864.

Hertz a reusit sa produca prin intermediul unui oscilator si a unui fir radiant(antena) radiatii electromagnetice sinusoidale cu lungimea de unda de aproximativ 60 cm si sa le puna in evidenta cu un detector cu scantei, numit “rezonator Hertz”.

A demonstrat ca aceste oscilatii au natura electromagnetica, se propaga, pot fi reflectate, refractate si polarizate.

Cercetarile lui Hertz au fost preluate si continuate de Joseph Oliver Ladge si facute publice in 1894 cu ocazia unei conferinte tinute la Royal Institute-Londra.

Aceasta prezentare a inspirat si pe Alexander S. Popov(1859-1906) docent in fizica al Academiei Militare din Kronstadt si al Institutului de Electrotehnica din Petersburg care a imaginat un dispozitiv pentru inregistrarea descarcarilor atmosferice si nu un receptor ca cel construit si folosit de Guglielmo Marconi.

La 12 martie 1896 Marconi face o demonstratie si transmite , receptioneaza in conditii foarte bune, in Morse, cuvintele “Heinrich Hertz”. Brevetul lui Marconi a fost prezentat la 2 iunie 1896, completat la 2 martie 1897 si acceptat la 2 iulie 1887 si in acest an s-a nascut diatriba – cine are prioritatea inventarii radioului. In felul acesta marea descoperire nu se atrubuie unei singure persoane si se poate afirma cu siguranta ca multi cercetatoei stimulati de conferinta lui Lodge au avut aceleasi intuitii. Deci Radio are multi “tati” si multe nationalitati.

Cert este ca aparatele lui Marconi erau pefectionate tehnic si pe aceasta consideratie i se atribuie premiul Nobel pentru Fizica in 1909. Se stie ca Marconi era pasionat de lucrarile lui Hertz, Branly, Lodge si Righi, inca de tanar. Primind sprijin financiar, Marconi se muta in Anglia, unde deschide prima campanie de telegrafie fara fir in 1897. Prezenta aparatelor de radio la bordul navelor a impus si constructia unui numar mare de statii de coasta ce apartineau diverselor state sau societati care nu colaborau intre ele.

Este celebra intamplarea cand un mesaj al Principelui Heinrich al Prusiei trimis presedintelui SUA Theodore Roosevelt, a fost refuzat de radiotelegrafistul de la bordul navei pe care se afla presedintele pe motiv ca nu facea parte din societatea emitatoare. Si astfel s-a impus organizarea unei conferinte pentru armonizarea activitatii de radiotelegrafie care a si avut loc la Berlin in 1906. De remarcat ca la aceasta conferinta sunt prezenti si delegati din Statele Unite si Rusia care includea pe insusi Popov. Atunci s-a stabilit ca statiile de coasta erau obligate sa receptioneze sau sa transmita mesaje de la unitati in navigatie fara discriminare. La conferinta de la Berlin din 1906 au participat circa 29 de natiuni.

Problema spinoasa a acestei conferinte atat politica, cat si administrativa, a constituit-o alocarea frecventelor S-a convenit ca frecventele cuprinse intre 1000 si 500kHz sa fie rezervate comunicatiilor maritime si publice, iar cele sub 188kHz au fost rezervate comunicatiilor de lunga distanta cu statiile de coasta. Gama de frecvente cuprinse intre 500 kHz si 188kHz era folosita pentru comunicatii militare si guvernamentale. Toate caracteristicile tehnice operationale trebuiau anuntate la Biroul ITU de la Berna care a fost desemnat ca centru administrativ international pentru radiotelegrafie.

Toate statiile trebuiau sa aiba o licenta guvernamentala, iar toti operatorii erau obligati sa detina o licenta in urma unui examen. Se stipula expres folosirea alfabetului Morse, iar semnalul de pericol sa fie SOS caruia i se atribuie semnificatia Save Our Souls dar si pentru ca suna inconfundabil prin simetria punctelor si liniilor transmise in cod Morse. In aceeasi perioada, ca semnal de avarie sau pericol, navele germane foloseau SOE, iar altele SQD.La naufragiul Titanicului in 1912, s-au folosit mai multe semnale de avarie sau pericol, creandu-se mari confuzii platite cu multe vieti omenesti.

Marconi Company, chiar daca era o societate privata, cu mult fair play a adoptat toate prevederile conferintei de la Berlin.

La urmatoarea conferinta de la Londra(1912) s-a discutat un nou plan de repartizare a frecventelor si un program de prioritati. Dar izbucneste primul razboi mondial si abia in 1927, circa 80 de delegatii se intalnesc la Washington pentru relansarea problemelor ramase in suspensie.

Acum se considerau trei probleme esentiale: radiodifuziunea, instalarea aparaturii radio la bordul avioanelor si largirea spectrului de frecvente pana la 3MHz.

Pentru prima data la o conferinta, se folosea limba engleza si nu consacrata limba franceza.

A fost creat Comitetul Consultativ Radio-organ echivalent cu cel pentru telegrafie.

Cuvantul Telecomunicatii a fost adoptat, si in felul acesta s-a creat International Telecomunication Union.

Prin telecomunicatii se definea orice tip de transmisie, emisie si receptie a semnalelor, imagini si sunete sau a comunicatiilor de orice natura efectuate prin cabluri radio ce trec prin orice sistem electromagnetic.

Pentru prima data in istoria radioului se intocmea un regulament cu articole normative.

Dupa aceasta conferinta fenomenul broadcasting a devenit un potential mass-media, iar aparatura folosita in unde scurte inclusiv de radioamatori, demonstra inceputul comunicatiilor la mare distanta.

In 1934 nava franceza Normandy a fost dotata cu un sonar, precursorul radarului, iar in 1936 televiziunea era deja realitate, fiindca Deutech Post a transmis in direct unele faze de la Olimpiada de la Berlin.

Tot in 1936 un grup de cercetatori englezi in frunte cu R. Watson Watt pun bazele practice asupra radarului.

Anul 1938 inseamna Conferinta de la Cairo, una din cele mai dificile, privind cooperarea internationala. Pe primul loc in ostilitati s-a situat alocarea frecventelor. Se stabilise cu greu, ca banda de la 6,5MHz la 23,38MHz sa poata fi folosita numai pentru legaturi la mare distanta. Pentru radiodifuziune erau rezervate canalele 2300….2500kHz, 3300…3500kHz si 4770…4965kHz, 7200…7300kHz. In final, se mai face o alocare pentru radiodifuziune, banda 25,6…26,6MHz si ca o recunoastere banda 28..30MHz se aloca serviciul de amator.

Frecventele cuprinse intre 30 si 200MHz au fost impartite intre americani si europeni in special pentru transmisii de televiziune.

Dar micile precizari de la aceasta conferinta nu impacau pretentiile participantilor si se spera intr-o intelegere la Conferinta de la Montreaux din 1939.

Cum 1939 inseamna inceperea celui de-al doilea razboi mondial, colaborarea in domeniul telecomunicatiilor inceteaza pentru multi ani.

Ce a urmat poate fi considerat contemporaneitate si nu istorie, deci nu amintiri.

Sper ca succinta prezentare sa fi adus cateva informatii pentru utilizatorii si iubitorii radioului, in special pentru radioamatori.